Biserica „Sfinţii Voievozi” Gorbăneşti (veche) a fost ridicată la începutul secolului XVIII de un anume boier, pe nume Gorban, care avea moşii în aceste locuri.
La început biserica a fost construită din paiantă iar mai târziu, datorită faptului că a devenit neîncăpătoare urmare creşterii numărului enoriaşilor, ea a suferit o transformare prin adăugarea unui pridvor cu turlă deasupra.
La începutul secolului XX, biserica a fost pardosită cu scândură şi acoperită cu tablă. Pe parcurs, interiorul a fost tencuit, rămânând doar bolta din lemn pe partea din interior.
Totodată s-a modernizat cu instalaţie electrică şi cu picturi în ulei.
Biserica „Sfinţii Voievozi” Gorbăneşti (nouă) – a fost începută construcţia în anul 1994 de către preotul paroh Ioan Cezar. Timp de 10 ani de zile, cât a durat zidirea bisericii pe timpul păstoririi sale, a fost turnată fundaţia şi construite zidurile din cărămidă, până la boltă.
Din anul 2005, o dată cu venirea noului preot paroh, Aniţulesei Corneluş, a fost reluată construirea bisericii, cofrându-se şi turnându-se bolta, apoi acoperirea ei cu tablă zincată.
A fost tencuită interior, iar pe exterior a fost făcută faţada în praf de piatră. Pictura interioară a bisericii este în frescă, executată de către pictorul Valerică Ababe.
Biserica a fost dotată cu catapeteasmă sculptată în stejar şi cu icoane pictate acrilic.
În anul 2013, biserica a procurat un clopot de 260 kg.
Biserica cu hramul „Înălţarea Domnului” (capelă) Urlaţi. La început a existat o mică capelă construită din paiantă iar apoi la sfârşitul anului 1980, pe vechiul amplasament, preotul paroh de atunci, Dan Irimia, a ridicat o micuţă biserică din bolţari şi beton. Ea a fost finalizată şi sfinţită în anul 1991. În jurul bisericii este cimitirul satului.
Casa parohială este construită din chirpici, acoperită cu tablă şi are în componenţă patru camere. În jurul ei sunt 30 de ari de grădină şi livadă.
Parohia are două hectare teren arabil şi un hectar fâneaţă.